Părinții internaționalului Răzvan Raț au fost infectați cu SARS-COV-2. Ei au fost testați pozitiv sâmbătă când au fost internați în spitalul din Slatina.
Datorită complicațiilor pe care le-au suferit părinții internaționalului, conducerea unității medicale a decis transferarea lor la Spitalul Colentina. Cei doi administrează hotelul pe care fostul internațional îl are la Slatina și care, timp de mai multe luni, a fost folosit la carantinarea persoanelor venite din afară.
Ion și Victorița Raț, părinții fostului international Răzvan Raț, au fost diagnosticați pozitiv la testul COVID 19. Testarea s-a făcut la spitalul din Slatina, după ce femeia s-a prezentat la unitatea medicală cu simptomatologie specifică.
Potrivit unor surse medicale, starea de sănătate a celor doi s-a înrăutățit rapid, cel mai mult în cazul femeii care suferă de mai multe afecțiuni, motiv pentru care s-a luat decizia transferării lor la Spitalul Colentina din București.
Ion Raţ a declarat pentru Adevărul că acum atât el cât şi soţia sa se simt mai bine, însă s-au confruntat cu febră, tuse seacă, oboseală, semne ale afectării pulmonare.
„Culmea, când am avut carantinaţi în hotel n-am păţit nimic, am păţit-o acum. Nu de la hotel am luat-o, nu ştiu de unde. Hotelul l-am închis pentru câteva zile“, a spus Ion Raţ.
Părinții lui Răzvan Raț administrează afacerile pe care fostul fotbalist la are la Slatina, printre care și Hotelul Zytto în care au fost carantinate pentru mai multe luni persoanele venite din afara țării plasate în carantină instituționalizată.